Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara a cerut primarului Dominic Fritz să organizeze consultări prealabile cu partenerii sociali înainte de dezbaterea publică privind reorganizarea aparatului de specialitate. Acesta a fost programată pe 21 august, însă sindicaliștii susțin că discuțiile ar trebui să aibă loc fizic, nu online, așa cum s-a anunțat.
În același timp, sindicatul a solicitat informații detaliate cu privire la numărul total de posturi, posturile vacante și cele care urmează să fie desființate. De asemenea, au cerut clarificări privind numărul exact de angajați care vor fi afectați de restructurare.
Potrivit anunțului primăriei, reorganizarea va duce la desființarea a 43 de posturi, aproximativ 10% din totalul personalului, iar 32 dintre acestea sunt ocupate în prezent. Măsura ar urma să genereze economii anuale de circa șapte milioane de lei. Primarul a menționat că această acțiune face parte dintr-un efort mai larg de eficientizare a administrației locale.