Regele Charles al III-lea a evocați vineri sacrificiul militarilor și al populațiilor civile afectate de luptele din Asia și Pacific în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la sfârșitul ostilităților în regiune.
La o ceremonie solemnă desfășurată la National Memorial Arboretum, monarhul, însoțit de regina Camilla și prim-ministrul Keir Starmer, a depus o coroană de flori și a respectat un moment de reculegere. Evenimentul a adus împreună 33 de veterani, cu vârste între 96 și 105 ani, care au luptat pe fronturile din Orient, alături de aproximativ 1.500 de invitați.
În mesajul său, regele a subliniat curajul celor care au servit pe câmpul de luptă, suferința prizonierilor de război și impactul devastator al bombardamentelor asupra civililor. „Experiența lor ne reamintește că prețul războiului depășește cu mult fronturile vizibile, afectând toate aspectele vieții – o realitate pe care o vedem, din păcate, și în conflictele actuale”, a declarat Charles al III-lea.
Ceremonia a fost însoțită de survolarea avioanelor militare, într-un cadru plin de simbolism și recunoștință față de cei care au contribuit la restabilirea păcii.
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Pacific a fost marcat de capitularea Japoniei, după atacurile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki din august 1945, evenimente care au pus capăt unui conflict sângeros și au schimbat pentru totdeauna cursul istoriei mondiale.