Doi tineri români, în vârstă de 20 și respectiv 21 de ani, au fost prinși vineri noaptea la Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, încercând să introducă în țară aproape 2.700 de pachete de țigări fără a le declara.
Cei doi sosiseră dintr-un zbor din Dubai și, după ce și-au ridicat bagajele de cală, au încercat să iasă pe culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat. Însă, în urma unui control amănunțit efectuat de polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali, au fost descoperite în geamantanele lor cantități masive de țigări de proveniență extracomunitară.
În total, au fost găsite 54.000 de țigarete, valoarea acestora fiind estimată la zeci de mii de lei. Toată marfa a fost reținută, iar cele două persoane vor fi cercetate penal pentru contrabandă. Dosarul a fost trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea pentru continuarea investigațiilor.