Patru români au fost arestați de autoritățile italiene, fiind suspectați de implicare într-o operațiune de trafic de persoane. Aceștia au asigurat transportul ilegal al unor migranți din Tunisia spre coasta Italiei, în schimbul sumei de 15.000 de dolari pe persoană.
Potrivit informațiilor, grupul a intrat în Italia prin Palermo, cu un zbor din Turcia, iar apoi unul dintre ei a navigat spre orașul tunisian Kelibia. Acolo, sub pretextul că era căpitanul unei bărci de turism, a preluat migranții și a pornit înapoi spre Italia. În apropiere de insula Pantelleria, ambarcațiunea a avut o pană, iar cei trei complici au intervenit cu o altă barcă pentru a-i recupera pe toți.
După ce au debarcat în Sicilia la începutul lunii august, cei patru bărbați au părăsit rapid zona, dar au fost identificați și prinși de poliție în orașele Trapani și Marsala. În urma perchezițiilor, au fost descoperiți încă doi români, care dețineau aproximativ 22.000 de euro în numerar și echipament de vedere nocturnă, bunuri care au fost confiscate preventiv.
Toți cei șase sunt suspectați de complicitate la imigrație ilegală și vor fi anchetați în continuare. Migranții, proveniți din Irak și Siria, au fost transferați într-un centru de cazare.