Polițiștii de frontieră de la Calafat au reușit să intercepteze un grup de 17 de persoane de origine africană și asiatică care au încercat să pătrundă ilegal în țară prin escaladarea gardului perimetral al stației de taxare de pe podul Calafat–Vidin. Acțiunea a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 7:30.
Potrivit informațiilor disponibile, persoanele în cauză au fost transportate până în apropierea punctului frontierier cu un microbus condus de un șofer slovac, care i-a lăsat în zonă înainte de a pleca. La observarea prezenței lor suspecte, echipajele de poliție au intervenit imediat. La vederea forțelor de ordine, migranții au încercat să fugă pe un câmp din preajma căii ferate, dar au fost opriți și imobilizați după ce un agent a efectuat un foc de avertisment.
Verificările ulterioare au arătat că cei 17 indivizi nu dețineau documentele valabile pentru accesul în Spațiul Schengen. Toți cei implicați, inclusiv șoferul autovehiculului și mijlocul de transport, au fost predați autorităților bulgare pentru continuarea anchetei. Acțiunea a fost derulată cu sprijinul Poliției Transporturilor Feroviare Calafat și al Poliției de Frontieră a Bulgariei.