China și-a exprimat disponibilitatea de a participa cu trupe de menținere a păcii în Ucraina, în condițiile în care misiunea ar fi autorizată de Organizația Națiunilor Unite. Anunțul a fost primit cu prudență în capitala europeană, unii experți exprimentând îngrijorarea că Beijingul ar putea folosi prezența militară pentru activități de spionaj sau pentru a susține interesele Rusiei.
Potrivit unor surse diplomatice europene, oficialitățile chineze au confirmat că ar fi dispuse să contribuie la o eventuală forță internațională de pacificare. Însă, această inițiativă nu a fost primită cu entuziasm de toate statele membre ale UE. Unele țări se arată reticente în a acorda un mandat ONU misiunii, temându-se că prezența chineză ar putea compromite neutralitatea operațiunii.
În contextul discuțiilor privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a exclus implicarea Chinei ca garant. Pe de altă parte, se discută și despre un plan european care prevede trimiterea de contingente militare britanice și franceze, aproximativ zece state fiind dispuse să participe la o astfel de acțiune sub egida unui acord de pace.