China și-a exprimat disponibilitatea de a participa cu forțe de menținere a păcii în Ucraina, cu condiția ca această acțiune să se desfășoare sub mandatul Organizației Națiunilor Unite. Anunțul a generat reacții contrastante în rândul diplomaților europeni, unii văzând potențialul de stabilizare, alții exprimând îngrijorări legate de intențiile reale ale Beijingului.
Potrivit unor surse diplomatice europene, autoritățile chineze au confirmat că ar fi dispuse să se alăture unei misiuni internaționale de pacificare, dar doar în contextul unui acord ONU. Însă această condiție ridică deja obstacole, deoarece majoritatea statelor membre ale UE sunt reticente în a aproba un astfel de mandat internațional.
Unele capital europene văd cu ochi buni implicarea Chinei, considerând că sprijinul unor țări cu influență globală ar putea consolida eforturile de pacificare. Însă alții avertizează că Beijingul ar putea exploata prezența militară pentru a-și extinde activitățile de informații în Ucraina sau pentru a susține, de facto, interesele Rusiei.
În același timp, Moscova a menționat recent că nu s-ar opune unor garanții de securitate pentru Ucraina în care China să joace un rol. Pe de altă parte, Kiev și-a exprimat rezervele față de implicarea Beijingului în asigurarea securității naționale.
Paralel, se discută și despre un plan european care prevede trimiterea de contingente militare britanice și franceze în Ucraina, ca parte a unui viitor acord de pace. Aproximativ zece state s-au arătat dispuse să contribuie cu efective.