Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins lista de candidați a Partidului Politic „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost luată pe motivul că unul dintre candidații formațiunii nu îndeplinește condițiile legale, având antecedente penale nestinse, conform prevederilor Codului electoral.
În aceeași ședință, CEC a aprobat înscrierea Partidului Politic Alianța „Moldovenii”, dar a respins și cererea partidului „Pentru Oameni, Natură și Animale”, invocând nereguli în procedura de desemnare a candidaților.
Victoria Furtună, liderul formațiunii respinse, a fost sancționată anterior de Uniunea Europeană, alături de alți apropiați ai omului de afaceri Ilan Șor. Măsurile impuse de UE includ înghețarea conturilor și interdicția de circulație în spațiul european.
Până în prezent, numărul total al partidelor înscrise oficial în cursa electorală este de 16. Campania electorală va începe pe 29 august, iar alegerile parlamentare sunt programate să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie.