Emisarul american Keith Kellogg a fost decorat duminică, la Kiev, cu Ordinul de Merit de căpre președintele Volodimir Zelenski, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Ceremonia a avut loc în prezența premierului canadian Mark Carney și a altor oficialități occidentale.
În timpul evenimentului, Zelenski a subliniat importanța eforturilor comune între Ucraina și partenerii săi internaționali pentru a obține pacea. „Împreună, ne străduim să împingem Rusia spre pace”, a declarat liderul ucrainean.
Pe de altă parte, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a acuzat țările occidentale că ar căuta motive pentru a bloca negocierile de pace. Într-un interviu difuzat pe platforma Telegram, Lavrov a criticat poziția lui Zelenski, pe care a descris-o ca fiind una încăpățânată și condiționată de o întâlnire imediată cu președintele rus Vladimir Putin.
Deși au fost inițiate eforturi de mediere, inclusiv un summit propus pentru mijlocul lunii august între SUA și Rusia, urmat de discuții la Casa Albă cu Zelenski și aliații europeni, pozițiile părților implicate par să rămână departe de a fi reconciliabile. Moscova și Kiev continuă să se acuze reciproc pentru blocarea oricărei discuții directe între lideri.