Autoritățile vietnameze au demarat măsuri de urgență în vederea evacuării a peste 325.000 de persoane din zonele costiere, în contextul apropierii taifunului Kajiki. Acesta este așteptat să lovească coasta estică a țării, fiind însoțit de vânturi cu viteze de până la 170 de kilometri pe oră.
Potrivit surselor oficiale, locuitorii din cinci provincii vor fi mutați în școli și clădiri publice adaptate ca adăposturi temporare. Companiile aeriene Vietnam Airlines și Vietjet au anulat cel puțin 12 zboruri interne ca urmare a condițiilor meteorologice extreme.
Serviciul de gestionare a dezastrelor a emis un avertisment sever, subliniind că situația reprezintă un pericol major atât pentru vehicule, cât și pentru structuri, inclusiv pentru ambarcațiunile de pescuit și instalațiile de acvacultură.
Pe lângă vânturile puternice, se preconizează precipitații intense în provinciile Ha Tinh și Nghe An, care ar putea provoca întreruperi în alimentarea cu energie electrică și afectarea infrastructurii de transport.
Acest ciclon tropical este al cincilea care lovește Vietnamul în acest an. În primele șapte luni ale anului, calamitățile naturale au provocat peste 100 de decese și dispariții, iar pagubele economiale sunt estimate la peste 19 milioane de euro.
Măsurile de precauție se extind și în zonele învecinate. În China, provincia Hainan a ridicat nivelul de alertă la maximum și a evacuat aproximativ 20.000 de persoane, iar orașul Sanya a închis temporar atracțiile turistice și a suspendat activitățile comerciale.
Fenomenele meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente și mai puternice, iar specialiștii avertizează că acest lucru este amplificat de schimbările climatice. Anul trecut, taifunul Yagi a provocat pagube de circa 3 miliarde de euro în nordul Vietnamului, după ce a afectat zone extinse și a produs numeroase victime.