Administrația Națională Apele Române (ANAR) a emis un comunicat prin care respinge categoric informațiile care circulă în spațiul public privind presupuse întârzieri în operaționalizarea aplicației „Radarul Balastierelor”. Conform instituției, proiectul derulează conform planului stabilit, iar toate etapele se desfășoară în conformitate cu graficul inițial.
Platforma digitală, destinată managementului și monitorizării exploatărilor de agregate minerale, a fost recepționată la data de 18 decembrie 2024, după ce contractul de realizare fusese semnat în iulie al aceluiași an. Aplicația are rolul de a centraliza interacțiunile dintre instituțiile statului și companiile private, facilitând un proces transparent și eficient în conformitate cu legislația în vigoare.
În prezent, ANAR a inițiat o etapă pilot a proiectului, programată să se desfășoare între 2 iunie și 5 septembrie 2025. Această fază de testare include trei etape distincte: crearea conturilor și explorarea aplicației, introducerea datelor privind perimetrele de extragere și verificarea în teren a modului de introducere a avizelor de însoțire a mărfii.
Scopul acestei etape pilot este testarea în timp real a aplicației, identificarea eventualelor disfuncționalități și remedierea acestora. La finalizarea testării, ANAR și partenerii instituționali vor elabora un plan concret cu un calendar stabilit pentru punerea în funcțiune la nivel național a aplicației.
Aplicația „Radarul Balastierelor” reprezintă un mediu unic pentru gestionarea documentelor esențiale din domeniul extracției agregatelor minerale, simplificând fluxurile operaționale și oferind un cadru informațional detaliat pentru instituțiile de control.