Președintele Volodimir Zelenski a confirmat că, în ciuda presiunilor financiare generate de conflictul armat, statul ucrainean va crește salariile cadrelor didactice și va extinde programele de burse pentru studenți începând cu anul 2026. Decizia a fost anunțată într-o declarație video, în care liderul a subliniat că toate angajamentele sociale vor fi respectate.
„Am dat dispoziții ca toate obligațiile față de cetățeni să fie onorate integral și ca sprijinul pentru populație să fie consolidat”, a declarat Zelenski.
Bugetul pentru 2026, deja aprobat de guvern, prevede o alocare suplimentară de 66 de miliarde de grivne (echivalentul a aproximativ 1,35 miliarde de euro) pentru sistemul educațional. De asemenea, sunt planificate și investiții sporite în domeniul sănătății.
Cheltuielile totale ale țării vor înregistra o creștere semnificativă, iar deficitul bugetar este estimat la 18,4% din PIB. Aproape jumătate din buget va fi acoperit prin finanțare externă, Kievul bazându-se în continuare pe sprijinul partenerilor internaționali.
Alte domenii prioritare includ apărarea, care va beneficia de aproape 3,5 miliarde de euro în plus, precum și sistemul de pensii, unde vor fi alocați peste 2,5 miliarde de euro suplimentare.