Doar 47 dintre cele 196 de state membre ale Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice și-au confirmat prezența la conferința COP30, programată să se desfășoare în perioada 10-21 noiembrie în orașul Belem din Brazilia. Autoritățile braziliene au recunoscut vineri că una dintre principalele cauze ale acestui nivel redus de participare o reprezintă tarifele foarte mari pentru cazare.
Andre Corrasa do Lago, președintele conferinței și totodată ambasador al Braziliei, a explicat că prețurile exagerate pentru hoteluri au determinat numeroase țări, în special cele în curs de dezvoltare, să ezite în a-și confirma participarea. Reprezentanții guvernului brazilian au discutat problema cu oficiali ai ONU, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la costurile implicate.
Belem, aflat în nordul Braziliei, în regiunea Amazonului, dispune de o capacitate hotelieră de aproximativ 25.000 de locuri. Totuși, se estimează că evenimentul va atrage peste 50.000 de participanți, printre care șefi de state, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și activiști.
Pentru a face față deficitului de cazare, autoritățile au anunțat un plan care include extinderea unităților hoteliere existente, construcția de noi facilități, colaborări cu platforme de închirieri pe termen scurt și utilizarea unor nave de croazieră care vor fi ancorate în porturile din apropiere. Cu toate acestea, prețurile au crescut semnificativ, iar guvernul brazilian a recunoscut că speculația a jucat un rol important în această situație. De asemenea, au fost semnalate și probleme legate de capacitatea limitată a aeroportului local.
În ciida acestor provocări, Brazilia a reiterat că Belem va rămâne gazda summitului COP30, sublinind simbolismul puternic al regiunii Amazon, una dintre cele mai afectate de schimbările climatice. Recent, președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a anunțat că nu va participa din cauza costurilor ridicate, menționând necesitatea de a reduce deficitul bugetar al țării sale.