Președintele Libanului, Joseph Aoun, a declarat că autoritățile din țară intenționează să dezarmeze toate grupările militante, inclusiv Hezbollah, pentru a consolida controlul statului asupra securității naționale. Anunțul vine după ce liderul organizației pro-iraniene a respins orice încercare de demilitarizare, acuzând-o că ar servi interesele Israelului.
Într-un discurs oficial, șeful statului a subliniat necesitatea ca armata și forțele de securitate să dețină exclusivitatea asupra armamentului pe întreg teritoriul libanez. „Acesta este un moment decisiv pentru Liban, care nu acceptă provocări sau escaladări inutile”, a afirmat Aoun, adresându-se în mod direct susținătorilor Hezbollah.
Libanul se confruntă cu presiuni internaționale, în special din partea SUA, pentru a limita influența Hezbollah, care, deși slăbit după ultimul conflict cu Israelul, încă deține un arsenal semnificativ. Președintele a insistat pe cooperarea tuturor partidelor politice pentru a asigura suveranitatea țării și restabilirea încrederii comunității globale.
Naim Qassem, liderul Hezbollah, a respins orice discuție despre dezarmare, susținând că astfel de cereri favorizează Israelul. El a acuzat un mediator american de a folosi tactici intimidante în numerea Tel Aviv-ului.
Hezbollah rămâne singura facțiune armată din Liban care și-a păstrat armamentul după războiul civil din 1990, invocând necesitatea „rezistenței” împotriva Israelului. Guvernul de la Beirut încearcă acum să reia controlul asupra tuturor forțelor paramilitare, într-un efort de stabilizare a țării.