În inima pădurii din apropierea localității Poieni-Dobrovăț, județul Iași, un cuplu de tineri și-a transformat visul în realitate, organizând una dintre cele mai impresionante nunți ale anului. Fără să apeleze la un spațiu comercial, cei doi, împreună cu prietenii, au ridicat de la zero totul: de la corturi și podeaua de dans, până la așezarea meselor și scaunelor pentru cei 600 de invitați.
Locul ales a fost o zonă pitorească, fără nicio infrastructură preexistentă, ceea ce a impus o adevărată provocare logisitică și de organizare. Totul a fost demontat după eveniment, respectând mediul înconjurător și lăsând natura intactă.
Mirele, absolvent al unei școli de arhitectură din Marea Britanie, și-a pus amprenta creativă asupra proiectului, iar mireasa, specializată în psihologie, a avut grijă ca fiecare detaliu să reflecte emoțiile și personalitatea cuplului.
Evenimentul a demonstrat că, cu determinare și imaginație, se pot crea experiențe unice, pline de sens și departe de formulele tradiționale. O astfel de inițiativă reușește nu doar să unească prieteni și familie, ci și să inspire prin originalitate și respect față de mediu.