În urma unei operațiuni complexe derulate de autoritățile germane, în cooperare cu DIICOT, au fost efectuate percheziții în județele Sibiu, Vâlcea și Olt. Acțiunea a vizat dezmembrarea unui grup infracțional specializat în fraudă electronică la nivel internațional.
Trei persoane suspectate au fost arestate și transferate în Germania, unde vor răspunde penal. Investigația se referă la tranzacții frauduloase estimate la peste 100 de milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, grupul opera prin intermediul unor e-mailuri de tip „phishing”, prin care obțineau acces la conturile unor firme de comerț online. Ulterior, postau anunțuri cu produse electronice, precum televizoare sau console de jocuri, la prețuri extrem de reduse. Clienții care plăteau în avans nu primeau niciodată produsele comandate.
Acest mod de acțiune a atras numeroase plângeri din mai multe țări, ceea ce a condus la demararea unei investigații transfrontaliere amănunțite.