Ministrul Apărării din Israel, Israel Katz, se așteaptă să dea marți avizul pentru planurile operaționale privind ocuparea orașului Gaza. Potrivit informațiilor difuzate, cel puțin 80.000 de militari vor fi implicați în această acțiune, care vizează înlăturarea completă a structurilor Hamas și neutralizarea simbolurilor acestuia.
O sursă militară a indicat faptul că armata intenționează să încercuiască și să preia controlul asupra orașului, într-o operațiune descrisă ca una amplă, dar care implică riscuri semnificative atât pentru forțele israeliene, cât și pentru civilii aflați în zonă. Conducerea militară a israeliană a exprimat de mai multe ori îngrijorări cu privire la pericolul la care sunt expuși ostaticii, dar și soldații implicați în astfel de manevre.
În contextul acestor pregătiri, se estimează că aproximativ un milion de locuitori ai orașului Gaza ar putea fi evacuați în următoarele două săptămâni. Ofensiva ar putea agrava și mai mult situația umanitară deja precară din regiune, unde majoritatea populației a fost deja deplasată în urma conflictului declanșat anul trecut.
Pe fondul acestor dezvoltări, eforturile de mediere conduse de Statele Unite, Egipt și Qatar continuă, în încercarea de a obține un acord de încetare a focului și eliberarea ostaticilor înainte de lansarea ofensivei.