O parteneriat inedit dintre Episcopia Hușilor și Federația Română de Fotbal aduce sportul preferat al românilor în comunitățile rurale din județul Vaslui. Prima activitate desfășurată în cadrul Taberei „Copilărie și Credință” din localitatea Banca a reunit peste 60 de copii, cu vârste între 6 și 15 ani, care au avut ocazia să se bucure de mișcare și să descopere frumusețea fotbalului.
Sub îndrumarea lui Adrian Racoviță, vicepreședintele Asociației Județene de Fotbal Vaslui, și a fotbalistului Vali Hagiu, participanții au fost implicați în jocuri și exerciții special concepute pentru a încuraja spiritul de echipă. Cei mai activi tineri sportivi au fost recompensați cu mingi de fotbal, într-un cadru care a evidențiat nu doar aspectul competițional, ci și valorile educative ale sportului.
„Am creat un mediu în care copiii au învățat că fotbalul înseamnă mult mai mult decât un simplu joc – este o școală a vieții, care cultivă inițiativa, fair-play-ul și prietenia”, a declarat Racoviță. Reprezentantul federației a mulțumit Episcopiei Hușilor pentru implicarea în proiect, subliniind că parteneriatul va continua cu activități similare în încă două comunități rurale din județ.
Inițiativa are ca scop democratizarea accesului la sport și oferirea de șanse egale copiilor din zonele mai puțin urbanizate, contribuind la dezvoltarea lor fizică și socială.