În plină vacanță, un băiețel de patru ani, de origine română, și-a pierdut viața după ce a stat ore în șir în interiorul autoturismului familiei, expus la temperaturi extreme. Incidentul a avut loc la Olmedo, în provincia Sassari, unde familia se afla în concediu.
Potrivit informațiilor, părinții l-au găsit inconștient în mașină, care era parcată sub soarele arzător. Copilul ar fi părăsit casa în timp ce aceștia se odihneau și s-ar fi urcat în vehicul, unde, se pare, se juca.
În urma expunerii prelungite la căldură, băiețelul a suferit un șoc termic sever. A fost transportat de urgență la spitalul din Sassari, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Gemelli din Roma, unde medici au încercat să îi salveze viața. Starea lui a rămas critică, iar tratamentele aplicate nu au avut succes.
Din păcate, după două zile de spitalizare, copilul a decedat. Autoritățile italiene au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele incidentului.