Autoritățile turce au anunțat demararea lucrărilor la o nouă linie feroviară ce va conecta rețeaua de transport a Turciei cu Azerbaidjanul, prin teritoriul Armeniei. Traseul, care va străbate o distanță de 224 de kilometri, pornește din orașul Kars, aflat în estul țării, și va ajunge până la punctul frontierier Dilucu, intrând ulterior în enclava azeră Nahicevan.
Infrastructura, descrisă ca un adevărat “miracol ingineresc”, va include cinci tunele, trei viaducte și zece poduri, fiind proiectată să deservească anual peste 5,5 milioane de pasageri și circa 15 milioane de tone de mărfuri. Investiția este estimată la 2,4 miliarde de euro, iar termenul de finalizare este stabilit la patru-cinci ani.
Proiectul se înscrie în eforturile regionale de implementare a coridorului Zangezur, un element cheie al înțelegerii de pace semnate recent între Armenia și Azerbaidjan. Noua legătură feroviară va facilita nu doar comunicarea între Azerbaidjan și enclava sa Nahicevan, ci va asigura și o rută alternativă de transport de marfă și pasageri între Asia și Europa.
Potrivit oficialilor, linia va consolida cooperarea economică dintre statele din Caucazul de Sud și va spori stabilitatea regională, deschizind noi oportunități de comerț și interconectare logistică.