Primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, va oficializa în acest weekend legătura sa cu Elena Ghioc, potrivit unor surse locale. Evenimentul îl plasează în compania a doi dintre predecesorii săi, care și ei și-au întemeiat familiile în perioada în care erau la conducerea orașului.
Ceremonia va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, într-un lăcaș de cult din municipiu, urmată de o petrecere organizată în afara orașului. Soția viitoare a primarului este cunoscută pentru implicarea sa în viața civică, având o experiență îndelungată în activism și voluntariat.
Elena Ghioc deține funcția de președintă al Asociației Ploiești pentru Oameni și a fost implicată în proiecte dedicate transparenței, bunului guvernământ și participării civice. Profesional, are o experiență de peste 15 ani în marketing și relații cu clienții.