O caniculă severă bântuie în prezent o bună parte a continentului european, aducând cu sine temperaturi care, în multe zone, depășesc 42 de grade Celsius. Fenomenul a condus la declanșarea unor alarme privind riscul extrem de incendiu, iar autoritățile au emis avertismente în numeroase țări.
În Franța, douăsprezece departamente se confruntă cu avertisment de nivel roșu, iar meteorologii estimează că termometrele vor urca frecvent peste 40°C, atingând local și 42°C. Acest val de căldură, care a încept să se manifeste de la sfârșitul săptămânii trecute, este considerat a fi unul dintre cele mai intense din ultimii ani.
Țările din Peninsula Iberică se luptă deja de mai multe zile cu aceste condiții extreme. Spania înregistrează temperaturi care depășesc 42°C în nord, iar Portugalia se așteaptă ca termenul maxim să atingă 43°C. Starea de alertă a fost prelungită până miercuri, dată la care se preconizează o ușoară ameliorare.
Marea Britanie se pregătește de asemenea pentru al patrulea val de căldură al acestui var, cu previziuni care indică valori ce vor depăși 30°C în Anglia și Țara Galilor. Elveția, în special în regiunea Geneva, se așteaptă la maxime de 34–37°C, iar Italia se confruntă cu un val de căldură intens, cu temperaturi ce pot ajunge până la 40°C în unele zone.
Țările balcanice nu sunt cruțate nici ele. În Macedonia de Nord se estimează că vor fi atinși 41°C, iar în Serbia și Croația, termometrele vor ajunge la 40, respectiv 39°C. Autoritățile din România au emis de asemenea avertismente privind temperaturi extreme și risc ridicat de incendiu.
Albania a solicitat sprijin internațional pentru a face față incendiilor forestiere declanșate de caniculă, după ce temperaturile au atins 41°C. Mai multe state, inclusiv din Uniunea Europeană, au oferit ajutor.
Specialiștii avertizează că acest val de căldură, alimentat de un anticiclon puternic cu originea în nordul Africii, va persista în majoritatea zonelor afectate cel puțin până la sfârșitul săptămânii.