Cel puțin o persoană a decedat și alte opt au fost rânite în urma debordării taifunului Kajiki în centrul și nordul Vietnamului. Furtuna, care a atins uscatul luni, a produs rafale de vânt de până la 130 de kilometri pe oră și valuri impresionante de aproape 10 metri în Golful Tonkin.
Potrivit autorităților meteorologice locale, Kajiki este al cincilea taifun care lovește țara în acest an. Aproximativ 44.000 de persoane au fost evacuate preventiv, iar alte 325.500 urmează să fie mutate în spații sigure, cum ar fi școli și clădiri publice. Forțele de intervenție au mobilizat 16.000 de militari pentru a gestiona situația.
Centrul orașului Vinh a fost inundat, iar străzile au rămas pustii, cu magazinele și restaurantele închise. Comercianții și locuitorii au încercat să-și protejeze proprietățile cu saci de nisip. Două aeroporturi interne și-au închis porțile, iar 35 de zboruri au fost anulate. Toate navele de pescuit au fost readuse în porturi.
”Nu am văzut niciodată așa ceva în orașul nostru”, a declarat un localnic de 66 de ani, aflat într-un centru de evacuare. ”Este înfricoșător, dar trebuie să ne adaptăm, este forța naturii.”
Deși taifunul urmează să-și piardă din intensitate, autoritățile avertizează că riscul de inundații și alunecări de teren rămân ridicate. În primele șapte luni ale anului, Vietnamul a înregistrat peste 100 de decese și dispariții din cauza fenomenelor naturale extreme, cu daune economice estimate la 21 de milioane de dolari.
Expertii subliniază că schimbările climatice exacerbează frecvența și intensitatea acestor evenimente, mai ales în zonele tropicale.