O clădire emblematică din Timișoara, cunoscută sub numele de Casa Muhle, se află din nou în centrul atenției publice. Proprietatea, care a aparținut odinioară celebrului florar imperial Wilhem Muhle, a fost achiziționată acum mai mulți ani de o familie locală, care a efectuat modificări fără autorizație de construcție, ceea ce a condus la un lung conflict juridic cu autoritățile.
După un proces de zece ani, destinat restabilirii aspectului inițial al vilei, actualii proprietari și-au exprimat intenția de a o vinde. Primăria a fost notificată cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de preempțiune, iar Consiliul Local va vota în curând reluarea negocierilor pentru achiziționarea imobilului.
Clădirea, cu o suprafață utilă de peste 1.000 de metri pătrați și o curte întinsă de 2.400 de metri pătrați, este ofertată la prețul de 3,7 milioane de euro. În schimb, o evaluare independentă solicitată de administrație estimează valoarea proprietății la aproximativ două milioane de euro.
De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de a include Vila Muhle în patrimoniul public, dar propunerile anterioare au fost respise din cauza unor neînțelegeri privind prețul. Acum, discuțiile reîncep într-un context marcat de dispute legate de valoarea reală a imobilului și de destinația sa viitoare.