În Italia, un fenomen tot mai amplu de retragere socială afectează peste 200.000 de tineri, care se izolează complet în camerele lor, întrerupând orice legătură cu lumea exterioară. Specialiștii vorbesc despre un sindrom complex, denumit hikikomori, care se manifestă treptat și poate duce la ruperea oricărei comunicări cu familia și mediul social.
Stadiile izolării
Fenomenul evoluează în trei etape distincte. În prima fază, tinerii încep să evite activitățile sociale, manifestă anxietate și refuz ocazional de a merge la școală. A doua etapă este marcată de abandonul școlar, iar cea de-a treia, cea mai gravă, implică închiderea completă în camera personală și întreruperea oricărui dialog cu părinții.
Psihologii explică că, odată cu avansarea stadiilor, tinerii devin tot mai puțin cooperanți, negând adesea existența unei probleme. Presiunea excesivă, amenințările sau deconectarea de la internet nu fac decât să agraveze situația. Soluția, potrivit experților, constă în implementarea unor planuri educaționale personalizate, care să permită reintegrarea graduală.
De ce băieții sunt mai afectați?
Cercetările indică faptul că aproximativ 80% dintre cei care trăiesc acest tip de izolare sunt băieți. Cazurile cele mai severe, care pot persista zeci de ani, apar tot în special la bărbați. Factorii declanșatori includ presiunea socială, teama de eșec și anxietatea generată de mediul online.
Rolul tehnologiei și al mediului familial
Tehnologia și rețelele sociale amplifică senzația de teamă și de comparație socială. Tinerii se confruntă zilnic cu imagini și narațiuni care accentuează teama de a nu fi la înălțime. În același timp, schimbările în structura familială – familiile mai mici și mai protejatoare – creează un mediu în care tinerii au „luxul” de a se putea retrage fără a pierde sprijinul material.
Hikikomori nu apare în țările sărace, ci acolo unde există un suport financiar care permite izolarea. Tinerii renunță doar la viața socială, nu la mâncare, adăpost sau confort.
Semne de avertizare și recomandări
Printre semnele timpurii care ar trebui să stârnească atenția părinților și profesorilor se numără:
– evitarea comunicării emoționale,
– intoleranță față de școală,
– renunțarea la activități în aer liber și la sport,
– închiderea excesivă în cameră.
Este esențial ca părinții și educatorii să evite presiunile și amenințările, care nu fac decât să intensifice fuga. În schimb, se recomandă răbdare, ascultare și încredere. Speranța, nu teama, este cheia pentru a-i ajuta pe tineri să revină.
About the Author
